În orice poveste bună există o intrigă, în jurul căreia personajele se învârt și își țes istoria, iau decizii și...
September 25, 2019October 1, 2019mihaela
Familia este locul unde ar trebui să ne simțim în siguranță, să construim și să ne dezvoltăm, însă uneori relațiile dintre membrii familiei devin tensionate sau disfuncționale.
Pentru că trebuie să ai grijă de mintea și de sufletul tău, așa cum ai grijă de corpul tău și pentru că uneori ai nevoie de un tovarăș de drum, care să te însoțească fără critică sau judecată.
Nu există părinte perfect, ci doar “părinți suficient de buni”. Câteodată însă, avem nevoie de curaj și de cineva care să ne ajute să privim lucrurile dintr-o altă perspectivă.
Pentru că uneori ajungem să îl vedem pe cel de lângă noi ca pe un inamic, nu ca pe un aliat și pentru că “în relații ne naștem, în relații suferim, dar tot în relații ne și vindecăm”.
O perspectivă psihologică s-ar putea să te ajute pe tine și colegii tăi în accesarea resurselor interne și a stării de bine la locul de muncă.
Află informații valoroase care să te ajute pe tine și familia ta! Ne întâlnim într-un cadru cald, în care curiozitatea este la ea acasă, pentru a purta discuții pe diferite teme de interes pentru tine.
Sunt psiholog şi psihoterapeut de familie, practician Somatic Experiencing şi Narm (NeuroAffective Relational Model), educator parental certificat și autorizat Circle of Security, cu o experienţă de mai bine de 10 ani în diverse arii ale Resurselor Umane în diferite companii multinaţionale.
Somatic Experiencing (Experiențierea Somatică) este o metodă psiho-biologică eficientă pentru identificarea și rezolvarea traumelor fizice și emoționale, a tulburărilor de stres post-traumatic și a consecințelor acestora.
NeuroAffective Relational Model (NARM) este un model de ultimă generație. Acesta abordează atașamentul, traumele relaționale și de dezvoltare, altfel denumite “ Trauma Complex ” (Complex-PTSD sau C-PTSD).
Sunt de părere că fiecare dintre noi are o lume interioara diferită, la fel de valoroasă și mai cred că niciun om nu se dezvoltă de unul singur. Avem nevoie de relații! Relațiile (din cadrul familiei, cuplului, din societate) dau sens și conținut vieții noastre.
Sună și programează o întâlnire!
P-ta Mihail Kogalniceanu
sect 5, Bucuresti
Luni-Vineri: 09:00 – 20:00
+0745 054 877
terapie@mihaelasvet.ro